miercuri, 10 decembrie 2008
Daruri pentru copii orfani
Daruri pentru copiii abandonaţi în Spitalul din Medgidia
Articol preluat din telegraf(cotidian local din judetul Constanta)
Tatian IORGA (tatian.iorga@telegrafonline.ro)
Preşedinte Fundaţiei „Timpuri Noi” din Medgidia, Naim Belgin, a încercat să aducă bucurie în sufletele copiilor orfani în luna care se încheie odată cu sărbătoarea musulmanilor, Ramazan Bairamul, oferindu-le micuţilor aflaţi în grija asistenţilor maternali, precum şi copiilor abandonaţi în secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Medgidia cîte un pacheţel cu îmbrăcăminte. Fundaţia a realizat această acţiune în colaborare cu nou înfiinţata Uniune Democrată Tătară, darurile fiindu-le oferite nu doar copiilor musulmani, ci tuturor, indiferent de religie. „Un gest pe care noi îl facem acum, dar durează doar cinci minute, pe cînd aceşti oameni care îi ingrijesc, fie ei asistenţi maternali, fie asistente ale secţiei de Pediatrie, s-au înhămat la ceva care durează 24 de ore din 24. Trebuie să ne preocupe mai mult soarta acestor copii, să ne aducem aminte că sîntem oameni”, a spus Naim Belgin.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu