Sunt evreu, şi astăzi mi-e ruşine (de Serge Grossvak)

Sunt evreu şi aud exploziile, bombele, suferiţele care urlă acum. Istoria a ajuns la mine şi-mi rânjeşte în faţă. Istoria pe care părinţii mi-au lăsat-o moştenire pentru a urâ războiul ruşinos. Sunt evreu şi văd sângele, sângele care curge sub bombe ca la Guernica. Sunt evreu şi cunosc revolta disperată împotriva foametei din ghettoul de la Varşovia. Cunosc indiferenţa absolută care a precedat-o, ca şi în Gaza.

Sunt evreu şi sunt din aceeaşi rădăcină, am aceeaşi istorie ca şi oamenii din Israel. Fiii victimelor îmbracă azi armura călăilor. Ce ruşine, ce disperare să-i vezi pe cei care au suferit atât de mult, care au fost atât de terorizaţi, să nu poată da naştere din trecutul lor decât la un dispreţ abominabil pentru sufletul omenesc !

Mă cuprinde o atroce disperare. Este această sălbăticie distilată victoria postumă a lui Hitler ? Renegarea aceasta a umanismului este victoria sa ? Ah, mamă ! Îmi amintesc când, copil fiind, mi-ai arătat paznicul care vă avertizase, era comunist, apoi călugăriţele care v-au scos din Parisul devenit prea periculos. Ah, mamă ! Îmi amintesc poemul lui Aragon, în care luptător armean avea pe buze ultimele cuvinte : « trăiască poporul german », înainte ca naziştii să-l asasineze. Mamă, unde se ascunde azi demnitatea fraţilor noştri din Israel, a familiei noastre orbită de ură şi de cucerire ? Mamă, mi-a fost greu să trăiesc purtând în spate suferinţele vieţilor voastre, dar copiii de azi vor trebui să înfrunte şi mai mult : ruşinea !

Gaza martirizată, Libanul martirizat, Jeninul martirizat şi nimic altceva care să vibreze în sufletul lor decât enervarea şi voinţa de a supune ! Ce le-a mai rămas omenesc în inimi ? Nu este nimic decât Bush în oasele lor ?

Palestinienii îşi pierd carnea, sângele, pământul.

Evreii îşi pierd sufletul, angajaţi orbeşte în sprijinul statului Israel.

Oroarea se adaugă ororii fără ca vreodată să permită apariţia unei scântei de înţelegere. Înţelegerea, buna înţelegere. Pacea ! Această Pace care în orice loc al lumii are acelaşi sens : cea a respectului reciproc. Pacea lui Kant pentru toate popoarele pământului.

Respectul acesta este negat în mod ruşinos înfometând, ocupând, excluzând, dominând. Negarea care legitimează turbarea şi creşte ura. Negarea care face imposibilă tăcerea armelor şi sfârşitul suferinţelor. Negarea care ne aruncă într-un masacru recurent în care viaţa nu mai are valoarea unei vieţi.

Respectul înseamnă peste tot în lume Dreptul. Respectul, este Israelul intrând în Legea lumii, ca toată lumea. Legea lumii delimitează nişte frontiere de 40 de ani. Dincolo de aceste frontiere nu este nimic de dominat, nimic de ocupat. Sunt frontiere de la care începe libertatea altora. Frontiere, pur şi simplu, ca peste tot în lume. Frontiere pentru a sădi respectul, primul pas, primul pas al oamenilor.

Fie ca mâine popoarele să-şi împărtăşească visurile şi ca frontierele să fie o invitaţie amicală la întâlniri.

Serge Grossvak,
Uniunea Evreiască Franceză pentru Pace,
Miercuri, 07 ianuarie 2009

10 janvier 2009-Serge Grossvak : Je suis juif, et aujourd’hui j’ai honte…

Je suis juif et j’entends ces bruits, ces bombes, ces souffrances qui hurlent. C’est l’histoire qui me revient pour m’éclater à la face. L’histoire que mes parents m’ont légué pour honnir la guerre honteuse. Je suis juif et je vois le sang, le sang qui coule sous les bombes comme à Guernica. Je suis juif et je sais la révolte désespérée contre l’étouffement et la famine du ghetto de Varsovie. Je sais l’indifférence absolue qui précédait, comme à Gaza.

Je suis juif et je suis frère de racine et d’histoire de ces hommes d’Israël. Ces fils de victimes adossant aujour-d’hui l’armure des bourreaux. Quelle honte, quel désespoir de voir ceux qui ont tant souffert, qui ont été tant terrorisés, n’engendrer de leur passé qu’un abomineux dédain pour l’âme humaine !

C’est à désespérer. Est-ce la victoire posthume d’Hitler que cette sauvagerie distillée ? Est-ce sa victoire que ce reniement de l’humanisme ? Ah ma mère ! Je me souviens lorsqu’enfant tu me fis l’apprentissage de ce gardien d’immeuble qui vous avait averti, il était communiste, puis de ces religieuses vous extrayant d’un Paris devenu trop dangereux.

Ah ma mère ! Je me souviens de ce poème d’Aragon où le résistant arménien avait pour derniers mots «vive le peuple allemand» devant les Nazis qui allaient l’achever. Ma mère, où se cache aujourd’hui la dignité de nos frères d’Israël ou de notre famille aveuglée de haine et de conquête ?

Ma mère, il était dur de naître en portant les souffrances de vos vies, mais les enfants d’aujourd’hui vont devoir affronter bien pire : la honte !

Gaza martyr, Liban martyr, Jenine martyr et rien d’autre ne vibre dans leur âme qu’un énervement et une volonté de soumettre ! Que leur demeure t il de sens humain ? N’auraient ils plus qu’un Bush dans les os ?

Les palestiniens perdent leurs chairs, leur sang, leur terre.

Les juifs perdent leur âme, aveuglément engagés derrière l’État d’Israël.

L’horreur s’ajoute à l’horreur sans jamais permettre qu’émerge une étincelle d’intelligence. L’intelligence, la bonne intelligence…. La Paix ! Cette Paix qui en tout lieu du monde a la même science : celle du respect partagé. Cette Paix de Kant pour tous les peuples de la terre.

Ce respect est honteusement dénié en affamant, en occupant, en excluant, en dominant. Ce déni qui légitime la rage et fait monter les haines. Ce déni qui rend impossible la fin des armes et des souffrances. Ce déni qui nous plonge dans un massacre récurrent où la vie n’a plus la valeur d’une vie.

Le respect, c’est le Droit, partout dans le monde. Le respect, c’est Israël entrant dans la Loi du monde, comme tout le monde. La Loi du monde délimite des frontières depuis 40 ans. Au-delà de ces frontières rien n’est à régenter, à occuper. Des frontières où commence la liberté des autres. Des frontières, tout simplement, comme partout dans le monde. Des frontières pour que monte le respect, premier pas, tout premier pas des humains.