vineri, 14 aprilie 2017



Premieră în Romȃnia la MEDGIDIA: Lupte Tătăreşti – Aba Gűreş

Uniunea Democrată Tătară organizează, pe 23 aprilie, la Sala Sporturilor din Medgidia, Lupte Tătăreşti – Aba Gűreş, în premieră în Romȃnia! Co-organizatori sunt Asociaţia Partida Romilor Pro Europa, Asociaţia Turcilor Osman Gazi, cu sprijinul Primăriei Medgidia.
Există peste 20 stiluri de lupte tătăreşti, dar acest stil este unul dintre cele mai vechi. Organizatorii spun că în secolul al IV-lea î.Ch., strămoşii tătarilor i-au învatat şi pe chinezi acest sport, ceea ce a dus la transformarea şi practicarea acestuia în toată Asia. Kureşul este părintele a numeroase sporturi moderne: judo, sambo, sumo etc.
Peste tot în lume lupta tătărească se numeşte kureş (güreş, köraş, kuraş, gyuleş), dar, în funcţie de caracteristicile specifice dar şi de regulament a mai fost adăugat un termen pentru descrierea concisă a felului: Karakucak Güreşi, Aba Gűreşi, Yağlı Güreşi, Kuşak Kureşî, Alyş etc.

Diferenţele majore dintre Kuresul prezent în Dobrogea şi cel istoric constau în faptul că există categorii de greutate, nu una singură, priză liberă – nu fixă, iar ca echipament este folosit ilicul (pieptar fără mȃneci), nu doar brȃul.
http://radioconstanta.ro/2017/04/14/premiera-in-rom%C8%83nia-la-medgidia-lupte-tataresti-aba-gures/

marți, 25 iunie 2013

Calendar luna Ramazan 2013


Coran 2.185.
[Aceste zile sunt] luna Ramazan în care a fost trimis Coranul, drept cãlãuzã pentru oameni, dovezi limpezi pentru drumul cel drept si Îndreptar.
Coran 2.183.
O, voi cei care credeti, v-a fost statornicit vouã Postul, asa cum le-a fost prescris si celor dinaintea voatrã. Poate cã veti fi cu fricã!
Profetul Muhammed a spus: “Cine posteste in luna Ramazan întru credintã, asteptând rãsplata lui Allah,  i se iartã toate pãcatele anterioare.”
Dacã cineva nu renuntã la înselãtorie si fapte necuviincioase,  Allah nu are nici o trebuintã ca el sã se abtinã de la mâncare si bãuturã.”
Rugaciunea care se citeste la deschiderea postului: “Allahumme leke sumtu, we bike amentu, we aleike tewekeltu, we ala rîzkîke eftartu”
Coran 9.60. Milosteniile (sadakalar) sunt numai pentru: saraci; pentru sarmani (saraci care nu cer); pentru voluntari (ce se zbat pentru ei); pentru a incalzii inimile; petru a salva oamenii din “robie”; pentru cei care nu mai pot sa-si plateasca datoriile; pentru binefacatorii care sunt pe calea cea dreapta; pentru calatorul aflat pe un “drum drept”: aceeata  este porunca Domnului caci EL este Atoatestiutor si Intelept.
Pître Sadakasî:
Profetul Muhammed a recomandat sa se dea cate 1.46kg Grâu(sau derivate); sau 2.92kg de curmale, stafide, orz pentru fiecare membru al familiei.
Chiar daca “unii” fixeaza o suma corectitudinea islamica va propune  sa calculati acea suma in functie de ceea ce mancati dvs intr-o zi (fitrata kore). Se va da pentru fiecare membru al familiei, copil sau adult de care suteti responsabili.

Rugaciunea de Bairam se va oficia Joi , August 2013, (Ora 6.50)
{Programul este valabil pentru orasul Medgidia, iar pentru celelalte localităţi din Dobrogea va rugam sa tineti cont de urmatoarele diferente:
 -2min Constanta, 
  0min Bababag, Independenta, Başpînar; 
  -3min Mangalia;  
 -1min Valul Traian,Murfatlar, Cobadin, Ciocarlia;
+1min Cernavoda, Tulcea, Baneasa; 
 +2min Harsova; 
 +8min Bucuresti}